Despre noi

Despre noi

OXFORD – NICULESCU EDUCATION SRL, parte a Grupului Editorial NICULESCU, este primul Centru Național de Testare pentru OXFORD TEST OF ENGLISH, acreditat de Universitatea Oxford din Marea Britanie.

OXFORD TEST OF ENGLISH este un test online general de competenţe lingvistice în limba engleză, elaborat de Oxford University Press și aliniat la Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi. Acoperă aptitudinile de limbă în cele patru competenţe: vorbire, ascultare, citire și scriere și raportează rezultatele la nivelurile CEFR B2, B1 și A2. Testul este disponibil în centrele autorizate de testare în orice zi din an și în momentul cel mai convenabil al zilei. Testul utilizează o tehnologie adaptivă și o randomizare a sarcinilor în cadrul unui registru larg de întrebări, pentru a asigura că persoanele care susţin testul beneficiază de o experienţă confortabilă a utilizatorului, asigurând în același timp o calibrare extrem de exactă și eficientă a competenţelor în aptitudini diferite. Fiecare persoană care susţine testul primește un punctaj standardizat și nivelul CEFR pentru modulele individuale susţinute și, în cazul în care au fost susţinute toate cele patru module, un punctaj general și nivelul CEFR. Rezultatele pot fi verificate de Oxford University Press pentru a fi utilizate de părţile terţe, cum ar fi universităţi și angajaţi.

OXFORD TEST OF ENGLISH a fost lansat în Spania în martie 2017 și la nivel mondial începând cu octombrie 2018, fiind deja recunoscut de ministerele educaţiei din numeroase ţări, precum și de un număr mare de universităţi, autorităţi regionale de învăţământ și instituţii de renume.

Pregătirea în vederea testării poate fi făcută pe baza www.oxfordtestofenglish.com.

Oxford University Press este un departament din cadrul Universităţii Oxford, membru instituţional al EALTA ( Asociaţia Europeană pentru Testare și Evaluare Lingvistică) și afiliat instituţional al ALTE (Asociaţia Testatorilor de Limbi din Europa).

Prin parteneriatul cu Oxford University Press, din 2009, Editura NICULESCU susține educația de calitate în spațiul public românesc, prin furnizarea de manuale și materiale auxiliare profesorilor de limba engleză din grădinițe, școli și centre de predare a limbii engleze.

Manualele Oxford University Press sunt create de un grup de profesori și cercetători de renume din cadrul prestigioasei Universități Oxford din Marea Britanie.

Despre Editura NICULESCU

Editura NICULESCU este una dintre cele mai vechi și respectabile edituri din România. Înfiinţată în anul 1993, prin eforturile prof. univ. dr. ing. Cristian Niculescu, editura a trecut printr-o serie de transformări, odată cu evoluția pieței de carte. În prezent oferta editurii conţine o vastă colecție de carte informativă pentru copii, adolescenți, tineri, adulți și seniori, care are în centru dezvoltarea și evoluția umană.

Domeniile editoriale includ carte pentru copii, ghiduri, auxiliare și memoratoare pentru pregătirea școlară individuală suplimentară, informare și evoluție personală, beletristică și nu în ultimul rând limbi străine (cursuri pentru începători şi avansaţi, ghiduri de conversaţie, gramatici, cursuri intensive, cursuri pentru copii şi adulţi).